În cabinetul de terapie, apar tot mai des povești cu același fir roșu: persoane care au fost agresive, manipulative, distructive în relații, dar care – odată ce partenerul a plecat – își rescriu povestea și se autoproclamă victime. Se înconjoară de empatie, vorbesc public despre cât au suferit și cât au oferit, și adesea ajung să fie compătimiți și susținuți de cei din jur. Iar fostul partener, cel care a îndurat luni sau ani de abuz, este portretizat drept „toxic”, „rece”, „neînțelegător”.
Cum se ajunge aici? Ce mecanisme psihologice sunt în spatele acestei inversări de roluri? Și, cel mai important, cum își poate recăpăta cineva demnitatea după ce este transformat pe nedrept în „călău” în povestea cuiva?
Cazuri care par incredibile – dar sunt comune
Exemplu 1: Emilia a fost într-o relație de 3 ani cu un bărbat gelos, controlator, care deseori ridica tonul sau o izola de prieteni. După despărțire, acesta a început să posteze texte spirituale pe social media, să vorbească despre „lecțiile grele ale iubirii” și „trădarea suferită”, sugerând subtil că ea l-a abandonat în ciuda bunătății lui.
Exemplu 2: Erick a fost insultat zilnic de partenera lui, acuzat că „nu face destul” sau că „nu e bărbat adevărat”. După ce a plecat, ea a scris pe Facebook: „Am fost prea bună, am oferit tot și am primit indiferență. Cine iubește, pierde.” A primit zeci de mesaje de încurajare, iar el a fost evitat de prietenii comuni.
Mecanismele psihologice din spate
1. Refuzul responsabilității
Pentru unii oameni, este aproape imposibil să își asume greșelile. Să recunoască faptul că au rănit sau au pierdut controlul înseamnă să le fie amenințată imaginea de sine. Așa că, în loc să reflecteze la propriul comportament, proiectează vina în afară.
„Nu eu am țipat. El/ea m-a provocat.”
„Nu am fost abuziv/ă. A fost doar o ceartă în care și ea/el a ridicat vocea.”2. Nevoia de validare și atenție
După despărțire, cel care a abuzat caută repede să umple golul – nu cu introspecție, ci cu atenția celorlalți. Se expune ca o persoană profund rănită, spirituală, în căutarea „vindecării”. Nu e neobișnuit să posteze citate motivaționale, mesaje vagi despre suferință și trădare, toate atent construite pentru a stârni simpatie și pentru a masca adevărul relației.
3. Manipularea subtilă a narațiunii
Într-un final, acest comportament devine o formă de gaslighting colectiv. Persoana agresivă își rescrie rolul, iar cei care nu au fost martori direcți ajung să creadă o poveste cosmetizată. Astfel, victima reală ajunge izolată, neînțeleasă și – uneori – chiar blamată.
Ce este de făcut?
Pentru cel care a fost rănit:
- Nu te apăra în public. Adevărul nu are nevoie de aplauze.
- Păstrează-ți demnitatea. Faptul că nu răspunzi cu aceleași arme te definește.
- Caută sprijin autentic, nu validare de la cei care nu au fost acolo.
- Terapia poate fi esențială pentru a reface încrederea în propria percepție și în relații sănătoase.
Pentru cei din jur:
- Fii prudent când auzi doar o versiune.
- Nu confunda suferința afișată cu adevărul profund.
- Amintește-ți că uneori, cei mai convingători „îngeri” poartă și cele mai ascunse umbre.
În loc de încheiere
Sunt oameni care îți rup sufletul și apoi își plâng de milă în fața lumii. Care te jignesc ani întregi, dar se plâng că „le-ai omorât iubirea”. Care îți refuză orice respect, dar apoi spun că „nu au fost niciodată iubiți cu adevărat”.
Dacă ai fost în locul celălalt, cel al celui tăcut, rănit și învinovățit – amintește-ți: nu ești singur/ă. Și nu ești nebun/ă. Adevărul tău contează. Iar vindecarea începe când nu mai simți nevoia să îl demonstrezi.
📌 Ai trăit o relație în care ai fost rănit(ă), dar acum ești văzut(ă) drept vinovat(ă)?
Lucrurile nespuse pot deveni poveri grele. În terapie, ai spațiul să le dai glas, fără frică și fără judecată.
📅 Programează o ședință și redă-ți vocea. Îți poți recăpăta claritatea, încrederea și liniștea.
—
Psiholog BOTEZATU SIMONA
Psihoterapie clinică și hipnoză ericksoniană
Psihoterapie de cuplu și familie
