„Îmi doresc ca fata mea / băiatul meu să nu sufere cum am suferit eu!”
De câte ori nu am spus sau auzit noi, părinții, această replică? Dar câți dintre noi ne-am întrebat la ce fel de suferință ne referim cu adevărat? Cred că foarte puțini și, la fel de puțini, au găsit un răspuns clar.
Tu ai vrea să știi răspunsul la această întrebare? Dacă da, te invit să citești mai departe.
Noi ne naștem cu câteva nevoi psihologice de bază, printre care se numără nevoia de autonomie (nevoia de a face alegeri), nevoia de conectare (nevoia de a fi văzuți și auziți), nevoia de valorizare și nevoia de a aparține unei familii sau unei societăți.
Satisfacerea nevoilor psihologice de bază
Dacă ne gândim la copilăria noastră (a părinților), când timpul nostru liber îl petreceam afară cu cheia la gât, nevoia noastră de autonomie era satisfăcută pe deplin. Noi alegeam cu cine ne jucam, ce jocuri jucam, și nu era un adult prin preajmă care să ne interzică să facem plăcințele de noroi, să nu ne murdărim hainele, să nu ne cățărăm în copaci sau să nu călcăm prin bălți.
Și totuși, de unde vine suferința noastră din copilărie?
🔓 Răspunsul la această întrebare este următorul: nu ne-a fost satisfăcută nevoia de conectare. Vă este cunoscută replica „Copilul să-l pupi când doarme, altfel și-o ia în cap”? Acesta este modelul de parenting preluat de la părinții părinților noștri și urmat întocmai. Dar, înainte de a ne judeca părinții, haideți să privim puțin la intenția din spatele acestui model. În fond, intenția a fost bună. Și ei, ca și noi, și-au dorit tot ce e mai bun pentru copiii lor. Ne-au crescut și educat pe cât de bine au știut și au putut, conform cu informațiile, circumstanțele, poveștile și bagajul lor emoțional.
Revenind la noi, suntem noi niște părinți buni pentru copiii noștri? Un părinte bun pune sau nu limite copilului său? Categoric, da!
Limitele pe care le trasăm copilului nostru îl ajută să se simtă în siguranță și, totodată, liber. Poate părea o contradicție, dar nu este. Limitele trasează un perimetru în care copilul se simte în siguranță și tot în acest perimetru el poate alege. Are nevoie de un cadru în care știe că se poate mișca liber.
📌De ce sunt limitele importante?
- Siguranța fizică și emoțională: Copiii au nevoie de limite pentru a înțelege ce comportamente sunt sigure și acceptabile. Aceste limite îi protejează de pericole și le oferă un sentiment de stabilitate și siguranță.
- Dezvoltarea autocontrolului: Prin stabilirea limitelor, copiii învață să-și gestioneze emoțiile și comportamentele. Ei învață să respecte reguli și să se conformeze normelor sociale, ceea ce este esențial pentru integrarea lor în societate.
- Promovarea responsabilității: Limitele îi ajută pe copii să înțeleagă consecințele acțiunilor lor și să-și asume responsabilitatea pentru acestea. Învață astfel despre drepturi și obligații, ceea ce le va fi de folos pe tot parcursul vieții.
- Îmbunătățirea relațiilor: Stabilirea limitelor sănătoase întărește legătura dintre părinte și copil. Copiii se simt mai apropiați de părinți atunci când aceștia le oferă îndrumare și suport într-un mod consistent și iubitor.
În final, limitele sunt esențiale pentru dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Ele nu doar că le oferă un cadru de siguranță, dar și le permit să își dezvolte autonomia în mod responsabil. Ca părinți, responsabilitatea noastră este să trasăm aceste limite cu grijă și iubire, astfel încât copiii noștri să crească echilibrați și fericiți.
În viitoarele articole, voi explora în detaliu diverse strategii practice și exemple concrete pentru a vă ajuta să implementați aceste principii în viața de zi cu zi.✨
